Bruiajele

Bruiajele

Am cunoscut o fetiţă, de vreo 7-8 anişori, pe care o cheamă Kayla, Kayla Pierce. E o fetiţă drăguţă, firavă, foarte inteligentă şi oarbă (dacă vreţi să o întâlniţi: “În derivă”, de Stephanie Gertler, în Colecţia de romane, Ed. Reader’s Digest, Bucureşti 2007).

 

Kayla s-a născut aşa. Nu s-a bucurat de forme şi de culori, de imaginile fascinante sau monotone ale lumii până când vederea i-a dispărut definitiv, ci de la naştere a avut parte de întunericul străfulgerat adesea doar de usturimi supărătoare sau dureri violente în străfundul ochilor. Faptul că nu a văzut niciodată, a obligat-o pe Kayla să facă asocieri ale imaginilor presupuse cu formele pe care reuşea să le pipăie, cu mirosuri, dar mai ales cu sunete. Mai ales sunetele deveniseră repere pentru compunerea mentală a peisajului, a lucrurilor de la care emană acestea. Şi totuşi, în lumea sunetelor care în mod usual îi conturau lumea în care se mişca, interveneau uneori, brutal, deconcertant, bruiaje de aceeaşi natură, sonoră, cu cele care o ghidau, cu cele care o făceau “să vadă”. Între bruiajele universului ei, cele mai deranjante, uneori până la lacrimi, până la derivă, erau sunetele aparatelor electrice, ale maşinii de spălat, ale ventilatoarelor etc. Erau sunetele care le acopereau pe celelalte, erau sunetele care o orbeau, care nu-I mai permiteu să audă mişcările, foşnetele, şoaptele care o înconjurau, “zgomotele albe” care risipeau culorile celorlalte, care ucideau muzica şi dansul celorlate sunete.

 

Kayla a înţeles efectele devastatoare ale acestor sunete…deşi nu era decât un copil. Sau poate tocmai pentru că era copil. Bruiaje la fel de distrugătoare ne ard şi nouă, în fiecare clipă, conştiinţa, sentimentele, inimile. În fiecare minut, lumea îşi toarnă cu nonşalanţă sau îşi strecoară perfid în fiinţele noastre bruiaje care ne fac să nu mai distingem simfonia celestă sau glasul lui Dumnezeu, ne fac să nu mai vibrăm la lucrurile importante, simple, autentice. În schimb, ne însetează după o muzică dizarmonică, din ce în ce mai stridentă, din ce în ce mai grotească, ne face dependenţi de senzaţii din ce în ce mai ciudate, singurele capabile să ne mai zgândăre sufletele tocite, desensibilizate, azvârlite într-o vâltoare a căutării unor lucruri care, odată găsite, nu sunt în stare să ne ofere satisfacţia urmărită, biciuindu-ne însă spre o goană mai aprigă spre imagini care să ne dea fericirea.

Kayla a identificat bruiajele şi le-a refuzat. Noi, din contră, le căutăm, le socotim muzică sau realitate şi le completăm pe cele sonore cu tone de imagini care ne pirogravează creierele şi care ne conduc viaţa şi ne despart de cei dragi, de valori şi de comuniune cu Dumnezeu. Adăugăm sunetelor (ştiri, muzică, ritmuri, veşti, stereofonie etc) imagini (TV, cinema,videoclipuri, filme, reviste, pictoriale, flashuri stroboscopice, reflectoare şi jocuri de lumini, coregrafii, decoruri ireale, desene animate, jocuri video, pictograme etc etc etc). Adăugăm imagini, pentru că, spre deosebire de Kayla, noi vedem. Şi pentru că vedem, suntem păcătoşi.. Iisus le-a zis: (Ioan 9:41)Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra. Pentru că nu suntem orbi, ajungem să nu mai vedem Nevăzutul (căci cele nevăzute ale Lui Dumnezeu se văd lămurit când…- Rom.1:20).

Dumnezeu ne-a născut prin Cuvântul Lui, ca să fim oameni ai Cuvântului Lui. Nu ai imaginii, nu ai imaginilor. De la început a poruncit El oamenilor de legământ să nu-şi fabrice imagini, chipuri (Exod 20:4), în schimb Dumnezeu a rostit cuvinte (Ex.20:1) şi S-a descoperit prin Cuvânt (Ioan 1).

 

Dumnezeu să ne ajute să controlăm ceea ce tinde să ne intre în suflete, ceea ce ne hrăneşte mintea, ceea ce ne educă sau ne intoxică. O şcoală a lumii acesteia, în care imaginile sunt violente, aţâţătoare, murdare, mincinoase, iar cei 7 ani de acasă sunt înlocuiţi cu zile şi nopţi şi ani de TV şi decibeli şi jocuri electronice, nu poate naşte decât indivizi mutilaţi sentimental, social şi spiritual. De lucrul acesta, lumea pare să se îngrozească mai tare (CNA) decât biserica, prea uşuratic de încrezătoare în faptul că nimic nu poate atinge decisiv ceea ce odată a fost binecuvântat.