Recunoştinţă I (Umbra morţii)

Pe unde am trecut…

Azi se împlineşte o lună de la intervenţia chirurgicală.

Înanite de Sărbătoarea Paştelui am avut parte de o vacanţă frumoasă cu familia. Totuşi, vacanţa a fost marcată de crize cu rău şi vărsături, care în câteva nopţi s-au manifestat foarte violent. Eram convins că sunt crize hepato-biliare, cu simptome de cefalee şi ameţeli. De fapt, de câteva luni luam digestive şi hepatoprotectoare şi ţineam un regim de cruţare a ficatului.

În noaptea de Înviere am revenit în ţară.

Pe 30 aprilie am fost consultat gastro-intestinal şi…surpriză: ficatul şi fierea arătau sănătoase, iar analizele de sânge excelente! Corelat cu simptomatologia şi cu analizele, am decis să consult un neurolog. Pe 5 mai 2008 EEG-ul a indicat o interferenţă puternică pe emisfera cerebrală dreaptă, aşa că medicul neurolog m-a trimis urgent la RMN (rezonanţă magnetică). Aici, în aceeaşi zi, am primit vestea- aveam o tumoare pe creier.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste familie. Speram cu toţii să fie o eroare de diagnosticare, deşi pe film se vedea clar o formaţiune străinăcare a invadat spaţiul cerebral. A doua zi dimineaţa am primit confirmarea neurochirurgiei din Tg-Mureş: o tumoare foarte mare şi puternic vascularizată în emisfera cerebrală dreaptă şi cu exercitare de presiune pe emisfera stângă. Singurul tratament- îndepărtarea chirurgicală a tumorii de URGENŢĂ. Am întrebat ce înseamnă o operaţie de acest gen şi mi s-a spus că e vorba de o operaţie majoră, cu pierdere masivă de sânge şi cu riscuri severe: tulburări de memorie, semipareză recuperabilă în câteva luni, necesitatea reînvăţării vorbirii… şocant!!

Peste câteva zile urma să împlinesc 33 de ani, soţia mea gravidă în 4 luni, iar riscul de a aştepta cu operaţia până va naşte, undeva la începutul lui octombrie, era de neluat în calcul.

A început alergarea după alte opinii medicale, prima la Cluj, unde diagnosticul a fost identic şi riscurile înşirate au fost aceleaşi. La întrebarea când ar fi cel mai bine să aibă loc intervenţia mi s-a răspuns foarte sec „Ieri”. Spitalul din Cluj şi ceea ce am văzut cât am aşteptat acolo m-a făcut să decid că nu mă voi opera în România. Condiţiile erau deprimante.De la intrare, la aşteptare, la felul cum răspundeau toate cadrele medicale sau personalul auxiliar şi până la momentul când am ieşit din nou în curtea spitalului, totul mi-a lăsat senzaţia că odată ajuns acolo nu mai eşti privit ca o fiinţă umană ci ca o bucată umilă de carne la discreţia celor care lucrează acolo.

Reîntors de la Cluj am început să căutăm pe internet cazuri similare tratate în străinătate şi costuri. Majoritatea românilor care au ales sau au fost nevoiţi să fie operaţi în străinătate fuseseră trataţi în Austria (la Viena) sau Germania (Hanovra), iar costurile erau între 40.000 şi 70.000 de Euro. Toţi aşteptaseră luni de zile să strângă aceşti bani din donaţii sau îşi vânduseră casele… în situaţia mea aşteptarea părea a fi fatală.

CONTINUAREA

3 thoughts on “Recunoştinţă I (Umbra morţii)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s