Suferinţele copiilor lui Dumnezeu

vox

De curând la biserică s-a vorbit despre criză, despre modul în care biserica este afectată de criză, despre crizele relatate pe paginile Scripturii, despre ieşirea din criză. Intrebarea legitimă care se ridică este următoarea:

Dacă noi suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi dacă această Împărăţie este una a resurselor inepuizabile, a posibilităţilor absolute, a sursei oricărui lucru fizic existent şi dacă Împăratul ei atotputernic este binevoitor faţă de noi, este normal ca şi noi, fiii Lui să suferim? este normal ca biserica LUI să fie afectată de criza lumii?

În vremurile de bunăstare (mai multă sau mai puţină) pe care le trăim, perspectiva răspunsului este de obicei una pozitivă, gen: e greu uneori, dar clipa de încercare trece şi Dumnezeu va aduce din nou belşugul; rugăciunea deschide cămările îmbelşugate din Cerul lui Dumnezeu- şi se citează majoritar din Psalmi, optimist, că Dumnezeu nu va lăsa să ne coborâm în ţărână, că nu morţii îl laudă pe Dumnezeu, că El e păstorul cel bun care ne pune înainte un ospăţ şi paharul ni-l umple în exces.

Ce facem însă cu cei pentru care  acest răspuns şi această intervenţie întârzie să apară?

Putem să spunem că sunt necredincioşi? Sau păcătoşi? Aceste afirmaţii sunt adesea subânţelese sau insinuate.

Pentru foarte mulţi în zilele noastre ospăţul îmbelşugat va fi doar după trecerea prin valea morţii şi intrarea în luminişurile veşnice ale Cerului, iar licoarea cerească va da peste cupă numai după ce vor fi închis ochii trupeşti. Pentru mulţi dintre copiii lui Dumnezeu criza se va termina doar când se va termina viaţa lor terestră.

Iată AICI un om al suferinţei, iar aici:

persecutionmărturii prezente ale suferinţei bisericii lui Cristos!

Ce-i de făcut cu crizele care lovesc biserica- apostolul Petru ne îndeamnă să înţelegem că destinul bisericii este legat indisolubil de suferinţă, că pe pământul acesta, la suferinţă am fost chemaţi, şi că însuşi Domnul Isus ne-a fost un exemplu de suferinţă pe care trebuie să-l urmăm (1 Petru 2:20-21).

Schimbarea modului de gândire este un element esenţial al pocăinţei. Căci dacă doar pentru viaţa asta ne-am pus noi nădejdea în Cristos, atunci cu adevărat suntem nu doar nenorociţi, ci cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii  (ap. Pavel corintenilor )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s