Cronica unei seri de colidă

O seară geroasă din mijlocul săptămânii trecute, mai precis seara de 15 decembrie, a fost momentul în care sanctuarul Bisericii Filadelfia din Tg-Mureş a fost gazda unui extraordinar concedt de Crăciun.

Pregătirile au început cu ceva timp în urmă cu zile de repetiţii care au ţinut până seara târziu, cu regie şi pregătirea decorurilor, a slaidurilor, a sonorizării, a felicitărilor confecţionate manual. Invitarea spectatorilor a fost de asemenea o activitate care s-a realizat din timp. La fel şi invitarea lui Dani Văsuţ care să prezinte mesajul de Crăciun. Forfotă mare, cu împodobirea sălii, cu aranjarea scaunelor, pregătirea la parter a unui loc pentru relaţionarea de după concert, mese cu ceai, cafea, prăjiturele şi multă prietenie.

Aspecte nepregătite, dar care au mărit bucuria tinerilor bisericii, dar şi a participanţilor au fost ninsoarea (fulguiala) minunată şi zăpada proaspătă care a îmbrăcat brazii din jurul bisericii şi numărul de musafiri care a depăşit aşteptările şi a făcut necesară amplasarea rapidă a câtorva rânduri de scaune. Şi după pregătiri, pe la orele 19 şi câteva minute, minunea colindelor a început să încălzească inimile auditoriului. Suite de cântece care reaminteau faptul că de Crăciun sărbătorim naşterea Mântuitorului au captivat prin melodie şi vers sala bisericii. Roşul specific sărbătorii, crăciuniţele şi decorurile cu corzi de vie din care se revărdau în bucle ghirlande de iederă printre care se vedea sclipirea caldă a merelor portocali şi a boabelor negre de strugure, vocile cristaline şi calde ale grupului au reuşit să creeze o feerică seară de Crăciun. Din penumbra sălii, scena părea un şemineu viu şi muzical, pregătit pentru a fascina inimile ascultătorilor şi pentru a scoate aţipire sentimentele şi senzaţiile pe care le-am trăit ca şi copii în primele Crăciunuri ale vieţii noastre.

Momentul lui Dani Văsuţ, venit tocmai din Maramureş, a rememorat absolut original şi provocator „aceeaşi poveste, o poveste care nu se schimbă niciodată, dar care- dacă o crezi- te poate schimba definitiv”.

Concertul s-a încheiat cu colinda comună a întregii săli, toţi spectatorii unindu-şi glasurile într-o cântare minunată, urmată de colinda fanfarei.

Evenimentul a fost perfect, atât prin talentul şi dăruirea colindătorilor cât şi  prin atingerea scopului:  după goana căutării cadoului perfect, după lungi aşteptări la cozile din supermarket, după o extenuantă curăţenie acasă cum se cuvine  în preajma Sărbătorii, un ceas de linişte pentru suflet, într-o frumuseţe naturală a peisajului desprinsă parcă din felicitările de Crăciun, într-o atmosferă de pace ca cea de pe câmpiile Betleemului în noaptea Sfintei Naşteri şi cu o căldură cum numai lumânările pot răspândi pe feţele îmbujorate ale copiilor; un cadou oferit tuturor participanţilor, un cadou împachetat cu dragoste şi bucurie, cum se şi cade în celebrarea nopţii bucuriei !

Pentru toate acestea,  Felicitări TBF şi Mulţumim !

Crăciun fericit !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s