Pazirea mintii

Foto source

Am citit azi câteva articole despre ce se întâmplă în cultura românească. Exemplific AICI şi AICI. Nu m-a deranjat că există minţi întunecate care pot scrie aşa ceva. M-a deranjat faptul că există promotori ai unor astfel de lucrări care îşi arogă nesimţirea de a accede la titlul de artă, şi că există consumatori intelectuali şi partizani ai acestor genuri de scris. E dureros că după ecran aceste lucruri invadează mintea românilor „creştini” şi prin lectură. Mai dureros, mi s-a părut faptul că depunem constant energie să-i învăţăm pe copii să se ferească de microbi, să-şi cureţe dinţii şi mâinile, să se ferească de lucrurile toxice pentru organism, dar nu suntem în stare să-i dezvăţăm de a se scălda în bălţile care sufocă sufletul şi crează diformităţi spirituale grave.

Mă acuz pe mine ca părinte pentru slăbiciunea şi nepriceperea mea şi acuz biserica creştină contemporană pentru delăsarea şi lipsa de interes.

Ce punem în mintea adolescenţilor şi tinerilor?

Care este planul de succesiune al bisericii creştine?

Afirmăm că cea mai mare valoare este credinţa în Isus, dar poate prea mult, poate prea des, oferim generaţiei tinere religie în loc de credinţă.

Prea puţin inspiratoare este viaţa la care îi chemăm, prea goală de experienţă şi lipsită de direcţie ori de scop. Multe poveşti, puţină demonstraţie. Predici goale nesusţinute de exemplul trăirii.

Un adolescent de 14 ani, care astăzi este în biserică, ar trebui să fie capabil să rostească declaraţia de credinţă a bisericii cu putere, convingere şi pasiune în anul 2062 cu ocazia discursului de pensionare. Dar din păcate puţine biserici pe care le cunosc investesc modele, pasiune, timp în adolescenţi şi în tineri. Generaţia ’60 justifică această nepăsare prin faptul că la tinereţe n-au avut nimic şi au devenit oameni de treabă. Probabil că este aşa. Probabil că au ajuns oameni de treabă, dar probabil prea tributari metodei „descurcă-te cum poţi”, adică metodei în care nu au primit sprijinul celorlalţi şi consideră, la rândul lor, că nu sunt datori să ofere mai departe decât eventual puţin confort material.

Spre deosebire de atunci, azi lucrurile sunt însă mai complexe, mai încâlcite, mai alunecoase.

Azi informaţia este mai înşelătoare, moartea, promiscuitatea, dezastrul, dependenţele  sunt inoculate în vieţile tinerilor în ambalaje atractive, promiţătoare, care în mod excesiv ţi se oferă insistent măcar pentru încercare sau gratis sau la ofertă sau la promoţie. Mediul social, filosofia lumii de azi e mai toxică fiind lipsită de principiile de acum 50 de ani. Valoarea principală predicată de presă, de televiziune, de mediul social este party-ul, este aroganţa, este lipsa de milă interpretată ca şi curaj. Societăţile de promovare a valorilor anti-umane şi anti-creştine infectează azi mediul politic şi educativ. Tinerii noştri cresc între bannere, manifestaţii, spoturi, articole de media în care dreptul asupra propriului corp se traduce în libertinaj sexual şi drept la întrerupere de sarcină, identitatea sexuală este estompată, în general feminizată, iar orientarea sexuală devine un dat, nu o responsabilitate. Dreptul la informare şi nediscriminare în privinţa homosexualităţii  devine o practică de îndoctrinare privind libertatea practicilor sexuale deviante, Europa defineşte familia ca pe uniunea convenţională dintre două persoane, în care sexul partenerilor nu mai este definit în sens biologic sau antropologic ci pe baza rolurilor asumate de fiecare partener, divorţurile afectează emoţional aproape jumătate dintre adolescenţii şi tinerii generaţiei actuale.

Dacă Biserica nu va fi capabilă să se mobilizeze în a se investi în oameni, în tineri, dacă nu va readuce în mintea copiilor dominaţi de televiziune şi jocuri video centralitatea Evangheliei, dacă va lăsa pe seama societăţii educaţia tinerilor, va avea în viitor mai multe schisme, mai multe frustrări, mai multe secte, mai multe curente şi divergenţe, mai multe extreme şi mai puţini sfinţi, mai puţină putere şi mai puţină influenţă.

Concepţia despre lume şi viaţă se formează în familie şi în biserică. Acesta este un cerc în care fiecare element susţine îl susţine pe celălalt. Biserica autentică crează şi susţine familii autentice, familiile creştine puternice pot genera comunităţi creştine puternice, copiii şi membrii bisericii vor întreţine pentru viitor familii puternice, biserici puternice.

Tinerii noştri doresc să aibă gloria de sub luminile scenei, pentru că biserica nu mai ştie să le arate gloria lui Dumnezeu, caută bucuria distracţiei, pentru că nu li se demonstrează bucuria mântuirii, pacea mincinoasă a meditaţiilor orientale, pentru că biserica în care cresc şi se formează este lipsită de pace, încruntată, frustrată, gata să întoarcă o palmă în loc să întoarcă obrazul. Tinerii noştri nu mai au conştiinţa păstrării cuvântului pentru că se simt minţiţi, nu mai cred în bucuriile cerului pt că văd în biserici pasiune excesivă pentru acumulările pământeşti.

E Joia Mare. Biserica mi se pare mică. Din ce în ce mai mică.

Familiile sunt din ce în ce mai sfâşiate.

Numai Harul Lui mai poate aduce lucrurile pe făgaşul normal…dacă cineva mai poate defini azi ceea ce înseamnă „normal”

3 thoughts on “Pazirea mintii

  1. cutremurator de adevărat… şi trist în acelaşi timp… sper totuşi să se întâmple ceva… trebuie să se întample, că altfel…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s