Iubirea aproapelui & iubirea dusmanului (Lc. 6:27>>)

Luca 6:27>>   Lucruri dificile

–          s-a vorbit mult  despre iubirea dulce a îndrăgostiţilor care se căsătoresc,  despre iubirea părinţilor pentru copiii primiţi de la Domnul;

–          oricine ştie că unde dragoste nu e nimic nu e şi că fără dragoste nu suntem nimic, indiferent de ceea ce am realiza (1 Cor 13), oricine cunoaste despre dragostea de fraţi (1 Tes 4:9)

DAR AZI aş dori să analizam iubirea amară, care se dă fără a fi împărtăşită, care amână satisfacerea prin răzbunare a sinelui rănit,   despre iubirea care face distincţia între creştini şi lume,   despre iubirea aspră care ne duce la asemănarea cu Domnul

Toţi ne dorim să ne revărsăm dragostea asupra unui obiect minunat al iubirii, asupra unei fiinţe care să răspundă iubirii noastre cu iubire DAR dincolo de acest miraj suntem chemaţi la o iubire specific creştină.

Ideea: IUBIREA CREŞTINĂ (FĂRĂ SĂ EXCLUDĂ ALTE FELURI DE IUBIRE UMANĂ) CUPRINDE 2 COMPONENTE DUMNEZEIEŞTI, CARE O DEOSEBESC DE IUBIREA LUMII: IUBIREA APROAPELUI ŞI IUBIREA DUŞMANULUI.

Iată: Luca 6:27. Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,

28. binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.

29. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa.

30. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.

31. Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.

32. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.

33. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.

34. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.

35. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.

36. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.

 

Fragmentul lecturat este o parte a unei predici care a schimbat modul de gândire al lumii şi în decursul timpului a afectat întregul pământ.

Prin această predică, gândirea unei civilizaţii omeneşti de 15 secole primeşte o lovitură care foarte rapid îi va sfărâma faţada sclipitoare lăsând să i se vadă mizeria şi mucegaiurile.

Civilizaţia dezvoltată de evrei până la încarnarea Fiului era construită pe principiul sănătos dar sărac “ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, susţinut de principiul “ochi pentru ochi-dinte pentru dinte”. Din nefericire, acest perimetru al dreptăţii a fost foarte repede afectat de o formă umanizată a legii junglei în care celui puternic nu i se aplica interdicţia în raport cu cel slab. Adică regulile abţinerii funcţionau orizontal în straturile sociale, cei dintr-o condiţie superioară fiind oarcum toleraţi de cei ce aplicau legea atunci când abuzau de cineva cu o condiţie mai slabă.

Preoţii şi rabinii nu făceau excepţie de la acest mod abuziv de comportare  pretinzând altora lucruri religioase şi fiscale pe care ei înşişi căutau să le ocolească prin şiretenie.

Domnul Isus, vine şi demască demonismul acestor concepţii afirmând că la Dumnezeu nu face astfel (per a contrario v. 35c.  şi v 36)

“DAR” (v. 27).

Predica începe de la v. 20, cuprinde 3 discursuri şi se adresează unui auditoriu format din oameni cu vază, farisei şi oameni simpli. Datorită mentalităţii epocii, care prin intermediul elenismului şi al modelului roman a fost infectată cu ideea separării nobililor de ceilalţi, săracii stăteau într-o parte, iar clerul şi cei bogaţi în altă parte. Contrar etichetei vremii, Domnul Isus îşi începe predica adresându-se ucenicilor, oameni fără statut aparte în societatea iudaică:

v. 20 “Atunci  Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi, şi a zis”:

Ferice de cei săraci, de cei flămânzi, de cei ce plâng, de cei persecutaţi

v. 24 primul “DAR”: Schimbarea vectorului comunicării spre cei care stăteau în faţă:

Vai de voi bogaţilor, sătuilor, trăitorilor în distracţii şi care aveţi vază şi renume

v.27 al 2-lea “DAR”, care marchează revenirea la ucenici, la cei de pe rândurile din spate: Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi (nu numai cu urechea): Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc

 

Ceea ce spune Domnul în text este deci pentru noi, pentru biserică.

Ce spune EL?

Că deşi există o categorie de oameni impregnaţi de materialism, dedicaţi îmbuibării, ahtiaţi după petreceri şi distracţii, linguşiţi de cei din jurul lor, o categorie de oameni ataşaţi de această lume şi gata să vă jefuiască puţinul vostru pentru completarea averii lor, să vă lovească pentru a-şi menţine dominaţia să vă blesteme când lumina voastră contrastează cu mizeria vieţii lor şi pregătiţi să vă facă rău, în ciuda tuturor acestor lucruri,

  1. IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI (V. 27 ŞI 35)
  2. IUBIŢI PE APROAPELE VOSTRU (V.31 ŞI 36)

Pentru ce să iubesc astfel?

v 35 Motivaţia iubirii duşmanului

– pentru că va fi răsplătită de Dumnezeu

– pentru că dovediţi astfel că sunteţii copiii lui Dumnezeu

– pentru că şi Dumnezeu face la fel

v. 33 şi 36 Motivaţia iubirii aproapelui

– ca să fiţi diferiţi de cei păcătoşi

– pentru că şi Dumnezeu face la fel

Deci:

Ideea: IUBIREA CREŞTINĂ (FĂRĂ SĂ EXCLUDĂ ALTE FELURI DE IUBIRE UMANĂ) CUPRINDE 2 COMPONENTE DUMNEZEIEŞTI, CARE O DEOSEBESC DE IUBIREA LUMII: IUBIREA APROAPELUI ŞI IUBIREA DUŞMANULUI.

De ce dumnezeieşti?

–          Pentru că nu sunt naturale,

–          pentru că sunt de neconceput pentru omul firesc,

–          pentru că sunt dificile chiar şi pentru creştini

Ele nu au nimic a face cu sentimentele ci sunt acte de voinţă. Ba din contră, această iubire vine în contra sentimentelor omeneşti, pe care în mod conştient, prin efortul voinţei le dă la oparte şi le înlocuieşte cu binefacere. Indiferenţa, scârba, intoleranţa, ura izvorăsc în sufletul uman cu orice prilej. Domnul pretinde să ne ridicăm împotriva a ceea ce simţim şi să acţionăm cu iubire.

Cum să iubesc pe aproapele meu?

a) 31. Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel

Isus întoarce privirea ucenicului spre sine şi înlocuieşte principiul sărac al abţinerii de a face celuilalt ceva ce ţie îţi displace, cu principiul rodnic al implicării pozitive.

Cum eşti tu?

Ce vezi in tine când te cercetezi?

Nu-i aşa că te găseşti de fiecare dată slab, vinovat, ros de vicii şi doritor de plăceri, clevetitor, poftitor etc etc? Nu.i aşa că în ciuda acestei stări simţi faţă de greşelile şi păcatele tale o anumită toleranţă şi o încredere că dincolo de toate aceste defecte eşti un om bun care merită binecuvântarea Domnului, iertarea Lui? Chiar dacă prin efortul voinţei înţelegem şi mărturisim că nu merităm nimic şi că tot ce primim de la El este numai prin harul şi mila Sa.

Domnul pretinde să avem o atitudine de toleranţă faţă de slăbiciunile aproapelui nostru, şi înţelegând că este măcinat de probleme asemănătoare cu ale noastre, că luptă pentru reabilitare la fel ca mine să nu apăsăm ci să sprijinim.

b) 36. Fiţi milostivi, ca Tatăl

Domnul ne întoarce acum privirile de la noi înşine spre Dumnezeu. Ne mută de la introspecţie la contemplare. Ne arată că Tatăl ceresc este milostiv şi ca atare aşa trebuie să fim şi noi

Dacă

–          asemănarea creştinului cu oamenii determină înţelegerea faţă de defectele, greşelile şi păcatele semenilor,

–          asemănarea cu Tatăl pretinde abandonarea indiferenţei şi implicarea cu milă în viaţa aproapelui. Consumarea distanţei, înlăturarea barierelor, ieşirea din individualismul egoist

Dificil- pentru că nu vine din natura umană şi pentru că ne confruntă confortul personal; dar Cristos nu ne-a chemat la o viaţă de confort, ci la o luptă cu forţele care stau în spatele împietririi şi răutăţii

Cum să iubesc pe duşmanul meu?

Cu un effort supreme al voinţei.

Nimeni nu este atras de grimasa duşmanului.

Nimeni nu găseşte în sine resurse pentru iubirea duşmanului.

Din această cauză, aici, Domnul nu ne mai cheamă să privim la noi, pentru că ştie că în noi înşine nu vom găsi decât ură faţă de cei ce ne fac răul.

v. 35 , partea finală,  ne cheamă la urmarea intenţionată a exemplului lui Dumnezeu, în contra a tot ceea ce secretă fiinţa noastră faţă de duşmani, pentru că şi Tatăl nostru ceresc este bun cu cei răi.

În a iubi duşmanul personal resursa este Dumnezeu, care poate apleca voinţa noastră spre ceea ce nu este natural, spre ceea ce nu ne face plăcere, dar care – în definitiv- este un aspect care ţine de natura nouă pe care Dumnezeu o oferă fiilor Săi prin naşterea din nou.

v. 27-30

iubirea cu fapta, nu cu sentimentul- faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvantaţi pe cei ce vă bleastămă, nu vă împotriviţi celor ce vă asupresc.

 

 

pt Filadelfia TgMures21.08.2011

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s