Ce inscriptii sunt necesare pe anvelopele de iarnă (M+S, fulg, munte)?

În stilul caracteristic românesc, ai noştri legiuitori dau o lege care să ne bage-n ceaţă, iar interpretarea se lasă pe seama presei.

Presa, ne bagă din ceaţă-n beznă. Prima ştire pe care am auzit-o era că pe anvelopa de iarnă trebuie să apară inscripţiile M+S sau M&S alături de o creastă de munte şi de un fulg de zăpadă/fulg de nea.

Apoi, altă voce din presa noastră a spus că e suficient oricare dintre inscriptiile simbolurilor respective: sau MS, sau creastă, sau fulg.

În 16 octombrie adevărul.ro scrie “Totul despre anvelopele de iarnă”, dar nu mai scrie nimic despre simbolul muntelui şi despre fulgul de nea. Mai mult, ne transmite că nu mai e aşa cum ştiam noi că verificarea pneurilor se face de către RAR, ci că şi poliţia va avea acest drept. Mă întreb dacă este atâta confuzie cum vom discuta cu poliţiştii? Ba chiar şi cu magistraţii care în ultima vreme au început să renunţe la principiul judecării pe probe şi se rezumă să-şi motiveze sentinţele cu minunata formulă că agentul de poliţie este investit cu autoritatea şi competenţa de credibilitate pentru actele pe care le emană.

Până la urmă, cam ce chestii ar trebui să figureze pe cauciucurile de iarnă? Eu am 2 cu toate simbolurile şi 2 cu 7 fulgi de nea, dar fără M, fără S şi fără creasta de munte stilizată…ba cred că şi scrie winter pe ele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s