Ce mare eşti Tu! – Louie Giglio (cu subtitrare ro)

 

Un Dumnezeu glorios. Prima informaţie pe care ne-o furnizează Scriptura despre Dumnezeu este că El este din veşnicie creator, că Universul a fost făcut de El, cerurile şi pământul sunt opera puterii Sale.

Biserica Filadelfia din Tg-Mureş a învăţat în săptămâna care a trecut, în cadrul programului de citire a Bibliei, despre măreţia lui Dumnezeu în Creaţie. Despre faptul că lucrarea Sa vorbeşte despre El. Cum  Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui, cum o  zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El şi cum aceasta se face, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit:  dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii (Ps. 19:1-4). Despre faptul că natura reflectă atributele sale:   In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El (Ro.1:20).

Apoi azi, la slujba de seară, Dumnezeu ne-a atins prin predica lui L.Giglio (video) despre măreţia incomensurabilă a unui Dumnezeu care este infinit în înţelepciune, putere şi iubire:

Pt cei care mi-au solicitat materialul video, iată-l în continuare:

Fiti binecuvântaţi!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s