Popescu

                              

Pe patul de moarte, Popescu e înconjurat de toată familia şi, cu glas sleit, spune:

– Ehei, când aveam eu vreo 20 de ani, ce mă mai distram… Chefuri, beţii, scandaluri…
Şi-mi zicea tata: bă băiatule, potoleşte-te, ia-ţi un serviciu, fă-ţi şi tu o familie, să aibă şi ţie cine-ţi da un pahar cu apă pe patul de moarte.
Dar nu m-am potolit.Şi pe la 30 de ani, ce mă mai distram… Chefuri şi mai multe, beţii şi mai mari… Şi-mi ziceau prietenii: bă Popescule, potoleşte-te, fă-ţi şi tu o familie, să aibă şi ţie cine-ţi da un pahar cu apă pe patul de moarte.
Şi mi-au tot zis aşa, până am început să-i ascult. Mi-am luat nevastă. Nevasta trebuia ţinută cu bani, a trebuit să –mi iau o slujbă.
Au apărut copiii, a trebuit să muncesc şi mai mult, să-i duc la şcoală, să le dau tot ce le trebuie.
N-am mai ştiut ce-i aia o beţie, n-am mai ştiut ce-i aia o petrecere.
Pe urmă au venit nepoţii. Am tras şi pentru ei cât am putut, că deh, să aibă cine-mi da un pahar cu apă pe patul de moarte…
Şi uite că acuşica, acu
șica mor şi…
– Şi, şi?, întreabă rudele strânse buluc la capul muribundului.
– Si acuma uite, nu mi-e sete deloc!
 

2 thoughts on “Popescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s