5 atitudini pentru a beneficia de lucrarea Duhului Sfant

 

pentecost_jacqui

foto source

Lucrarea Duhului Sfânt în adunările copiilor lui Dumnezeu este o necesitate. Duhul Sfânt, care mai este și Duhul lu Cristos, are o misiune terestră importantă în mântuirea, sfințirea și asigurarea credincioșilor. Pe toate aceste niveluri, Duhul Sfânt manifestă în bisericile noastre o activitate de alipire a credinciosului de Dumnezeu prin revelarea continuă a Domnului în caracterul creștinului și prin amprentarea firii noi cu trăsături specific divine. Totuși, nu rareori, lucrarea Duhului Sfânt în comunitate este la niveluri atât de scăzute, încât bisericile trec prin perioade de secetă spirituală, viața din belșug devine o dorință contrazisă de falimentele care se înșiră unul după celălalt, marșul spre ceruri devenind o dificilă șchiopătare cu lungi popasuri și ezitări. Bisericile devin sterpe, neatractive, calitatea membrilor lor devine îndoielnică, păcate perfide își fac loc în viața unor creștini care încep să se asemene din ce în ce mai mult cu lumea, înflăcărarea dispare, dragostea se răcește, frecventarea se diminuează, ritualul înlocuiește prospețimea.

În astfel de momente este important să înțelegem modul de lucru al Domnului, care începe să împingă lucrurile spre punctul în care individul, comunitatea, se deschid fără rezerve către Domnul, sau pier.

Iată 5 etape, pe care le identific în 2 Crinici 20:

1. RECUNOAȘTEREA CRIZEI ABSOLUTE 

2Cron 20:1 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.
2 Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicînd: „O mare mulţime înaintează împotiva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sînt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.”

Peste fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, se abat evenimente care ne bulversează: probleme de sănătate, probleme financiare, probleme de liniște sufletească, tragedii care ne fac să credem că nu vom putea să le supraviețuim, perspective de pierdere a locului de muncă, despărțiri, falimente, ruină. De altă parte, cunoaștem că Dumnezeu este suveran, că nimic nu se poate întâmpla fără permisiunea Lui, că El controlează de la mișcarea Universului până la existența subatomică. Și atunci, de ce ni se întâmplă astfel de lucruri?

Pentru că de multe ori suntem atât de insensibili la vocea lui Dumnezeu încât avem nevoie de o zdruncinare a întregii noastre ființe pentru a ne întoarce spre El. Petru se afla la un moment dat întemnițat (Fapte 12:6-7) și a fost nevoie ca Îngerul eliberator să-l lovească în coaste pentru ca să obțină o realție de la Petru.

La fel, când necazurile vieții ne determină să ne afundăm și mai mult în lume, când încercăm să găsim soluții în noi și în cei de lângă noi, când Dumnezeu rămâne în continuare undeva estompat în fundal, El trimite o criză absolută, una care ne topește sufletul, ne alungă somnul și ne paralizează reacțiile. Pentru că El ne vrea să rămânem ancorați în măreția Lui și să ne găsim rezolvarea în El, care poate!

O astfel de criză aduce în noi înțelegerea lipsei oricărei nădejdi în resursele noastre sau în resursele lumii, fapt care ne îngrozește:

2. RECUNOAȘTEREA SITUAȚIEI DISPERATE

2Cron 20:3 În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda. 

3. RECUNOAȘTEREA CĂ SOLUȚIA ESTE NUMAI LA DUMNEZEU: POSTUL și RUGĂCIUNEA

Postul înseamnă o practică ce înseamnă o ușă de intrare la Domnul; renunț la o mâncare sau la alte lucruri din lumea fizică, necesare sau plăcute trupului, simțurilor, declarând că doresc să beneficiez de spiritual, de lucrurile duhovnicești, că tânjesc după aceste lucruri

2Cron 20:3 În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda.

Rugăciunea înseamnă comunicarea, verbalizarea, articularea acestei dorințe fierbinți, trăite organic, biologic și senzorial prin post. Dar lucrurile pot fi văzute și invers, fără a fi cu nimic mai puțin adevărate: postul este sublinierea cererilor pe care le fac prin intermediul rugăciunii; și încă: rugăciunea nu este doar cerere, ci proclamarea măreției și suveranității lui Dumnezeu, a legămintelor Sale, a făgăduințelor Sale pe care mă bazez, iar postul mă duce la acea smerenie care-l face pe Dumnezeu să dea har, sprijin, să ne dea mila Lui:

2Cron 20:4 Iuda s’a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul.
5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi.
6 Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n’ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?
7 Oare n’ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n’ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea?
8 Ei au locuit-o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfînt pentru Numele Tău, zicînd:
9 „Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mîntui!
10 Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la cari n’ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din ţara Egiptului, -căci s’a abătut de la ei şi nu i-a nimicit,
11 iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpînire!
12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine!”

4. RECUNOAȘTEREA LIMITĂRILOR: SMERENIA

2Cron 20:12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine!”

Dumnezeu știe că suntem limitați. El știe că toată mândria noastră, că toată egolatria, că toată aroganța noastră sunt lipsite de orice temei.

Psa 103:14 Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă. Postul și rugăciunea ne fac și pe noi să ne vedem cu limitele noastre, infimi și dependenți în totalitate de mila și de harul lui Dumnezeu. Prin post și rugăciune ne îndreptăm fața spre Dumnezeu și când vedem gloria Lui și mizeria noastră, nu ne rămâne decât să mărturisim că suntem fără putere și că nu știm ce să facem.

Dar lucrurile acestea nu îl surprind pe Dumnezeu, El este cel care a pregătit ajutorul pentru cei slabi și susținere pentru cei nepricepuți!

2Cor 12:9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine.    și

Rom 8:26 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
27 Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.

Vedeți în Ro.8:26 același mecanism ca în 2 Cron 20:12?

Ne recunoaștem slăbiciunile și neștiința, ca să permitem Celui ce are toată puterea și Care este atotștiutor să intervină în problema noastră!

Până aici lucrurile funcționează perfect și individual, pentru fiecare din noi când suntem în mari încercări. Dar când vine vorba de comunitate, de biserici locale sau de grupuri de biserici, un ingredient suplimentar este necesar:

5. UNITATEA
2Cron 20:13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.

Pastorii, evangheliștii, învățătorii, grupurile de studiu, proorocii, liderii de orice nivel din biserici sunt mai mult decât oricine altcineva din respectivele adunări responsabili să lucreze înaintea Domnului și a copiilor Lui  o slujire care să creeze premisele pentru o unitate puternică.

Și iată,

după ce liderul și poporul întreg au recunoscut criza teribilă în care se aflau, și-au recunoscut starea disperată, L-au căutat pe Dumnezeu cu post și cu rugăciune, s-au smerit în unitate, abia ATUNCI DUHUL DOMNULUI A VENIT ÎN MIJLOCUL ADUNĂRII și DUMNEZEU A VORBIT BINECUVÂNTARE:
2Cron 20:14-15 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării … Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s